Fostul director al Editurii Dacia (1994-1998), poetul, traducătorul şi eseistul Virgil Bulat a trecut în lumea drepţilor, în locuinţa sa de pe Str. Brâncuşi din Cluj-Napoca, la vârsta de 70 de ani.

Virgil Bulat, s-a născut în Răduleni, judeţul Soroca la 24 februarie 1940. După dispariţia tatălui său de la Cotul Donului, în 1944 se refugiază cu mama sa în Oltenia, la Balş. În 1953, după şcoala primară, se mută la Arad unde studiază la Liceul Moise Nicoară.

A devenit anticomunist, după cum el însuşi ne declara în probabil ultimul său interviu acordat, încă din clasele primare. Dus cu clasa la munci agricole, pe fondul lipsurilor acute de după război, mama sa îi împachetează, să ia cu el, o bucată de cârnat afumat, păstrat cu sfinţenie pe fundul unui borcan cu untură. Era o delicatesă păstrată pentru zile mari. Entuziasmul copilului care merge cu clasa la muncă o determina pe mama să să-i ofere ce are mai bun, pentru a duce cu el. La ora mesei, când învăţătoarea vede acea bucată de cârnat decide să împartă cârnatul în bucăţi mai mici şi să fie distribuite tuturor. Nenorocul face că lui Virgil Bulat să nu-i mai ajungă nimic. Supărat îi spune învăţătoarei că şi-ar dori să guste şi el o bucăţică din canatul adus. În replică este numit fiu de chiabur şi hărţuit tot drumul, în camionul care-i aducea dela muncă, de către colegii de clasă care la îndemnul învăţătoarei îi cântau “Bulat, Bulat, a rămas făr’ de cârnat”.

Student la Politehnica din Iaşi este arestat pe 21 ianuarie 1958 şi anchetat de securitate la Deva. Virgil Bulat avea la acea vreme 17 ani. Anchetatorii nu au ţinut seama câtuşi de puţin de vârstă fragedă a tânărului şi îl anchetează pe acesta timp de mai bine de 6 luni. “Dacă diavolii, îngerii căzuţi, puteau născoci chinuri cumplite, numai ordinului şmecheresc al oamenilor i-au putut trece prin minte torturi atât de ţâcnite şi întortocheate” spunea Steinhardt despre anchetatorii şi re educatorii comunişti. În iulie acelaşi an Tribunalul Militar Sibiu îl condamna la 12 ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale (art.209 cod penal la acea vreme). In noiembrie acelaşi an Tribunalul Militar Cluj, acceptând recursul procurorului îl condamnă la 18 ani de muncă silnică. Uneltirea împotriva ordinii sociale a constat în simple discuţii purtate cu colegi studenţi, pe marginea unor subiecte politice şi comentarii potrivnice sistemului comunist nou instaurat. Lunga sa suferinţă începe la Jilava, apoi urmează puşcăria Gherla, taberele de muncă silnică, sau de exterminare cum le numesc supravieţuitorii care au trecut prin ele, de la Galaţi, Stoeneşti, Baltă Mare a Brailei. Îmbolnăvindu-se este retrimis la Gherla.

În 1960, ţinând cont că fapta de care era incriminat a fost săvârşită când era minor, Tribunalul suprem îi reduce sentinţa la 7 ani de temniţă grea.

La Gherla împarte celula cu Nicolae Steinhardt care dealtfel îl menţionează în Jurnalul Fericirii. “Virgil B., cu ochi de veveriţă, micuţ, tras prin inel de felul lui, iar acum scheletic, oprit din dezvoltare, căruia hepatită infecţioasă i-a lăsat o piele cerată de nuanţă verzuie, e puşcăriaş de la şaptesprezece ani. [...] Ştie necrezut de multe lucruri, unele ţin de rubrica enciclopedică a unei reviste de ştiinţă şi tehnică pentru tineret.”

Eliberat după mai bine de 6 ani, cere reînmatricularea la Politehnica din Timişoara. Refuzul este motivat “absenţe nemotivate (!)”. În 1964 dă examen la Filologia din Cluj pe care a absolvit-o în 1969.

Ca majoritatea foştilor deţinuţi politici întâmpină deosebite greutăţi în calea afirmării profesionale, punându-i-se piedici la fiecare pas. Astfel intră în viaţa literară prin traduceri şi ediţii critice înainte de a putea semna volume proprii.

În 1994 devine directorul Editurii Dacia, editură la care, sub oblăduirea sa, foşti colegi de detenţie precum Adrian Marino sau N. Steinhardt, îşi publică lucrările.

Virgil Bulat s-a remarcat în viaţa literară românească lăsându-şi amprenta asupra multor generaţii prezente şi cu siguranţă viitoare dar întâi de toate este un erou. A suferit crunt pentru curajul de a proclama adevăruri despre un sistem înjositor care a distrus orânduirea societăţii romaneşti, despre comunismul “împotriva firii”, despre acest flagel care a cuprins cu repeziciune România împins de la spate de tancurile sovietice.

Share this: