Cum n-am găsit nimic mai bun de făcut într-o sâmbătă seara, m-am alăturat unor prieteni, la sugestia unuia dintre ei şi-am mers la J. Edgar Hoover. Fără a ştii prea multe de fostul director al FBI, personaj principal în acest film, mă aşteptam la o peliculă palpitantă ce să te ţină ţintuit în scaun şi lipit cu ochii de ecran doar pentru că omul în sine, J. Edgar Hoover, a fost un controversat lider şi arhitect al Biroului Federal de Investigaţii.

Cu toate că personajul era unul complex şi care a avut un rol decisiv în istoria SUA, în film lucrurile nu stau la fel. Scenariul este plictisitor de la cap la coadă şi probabil cu foarte puţină asemănare faţă de adevărul istoric.

Filmul înfăţişează un Hoover orbit de putere, rasist, paranoic şi cu foarte puţin interes sau respect pentru clasa muncitoare, emigranţi sau alte etnii. Obsesia de putere îi distorsionează până şi propriile amintiri. Paranoia să îl determină să încalce regulile subminând cel mai de preţ document al statului, constituţia SUA.

Filmul este pur şi simplu slab. Naraţiunea aşa ziselor memorii ale lui Hoover, dictate diferiţilor agenţi FBI, însărcinaţi cu dactilografierea acestora, se doreşte a fi linia principală a filmului şi care duce la diferite episoade din istoria personajului.

Scopul memoriilor sale pare să fi fost propria-i preamărire şi nicidecum evocarea evenimentelor din istoria biroului, aşa cum s-au petrecut ele. Totul e confuz în film şi privitorului îi este din ce în ce mai greu, pe parcursul filmului, să distingă evenimentele reale de cele imaginate de Hoover. De altfel lungimea filmului, care durează mai bine de două ore, îi face, până şi pe cei mai interesaţi în subiect, să-şi piardă interesul. Ştiu, pentru că şi eu am păţit-o. Ba mai mult, amicul care propusese filmul a şi aţipit la el!

Filmul nu are început, mijloc sau final. Este un perpetuu conglomerat de imagini din diferite momente ale vieţii lui Hoover, care se succed, se amesteca şi se contopesc, ameţitor. Nu aş vedea o problemă în a nu a păstra structura clasică a unui film, însă J. Edgar Hoover te ameţeşte.

Totuşi, complexitatea personajului, presară momente interesante pe ici-colo. În ciuda sentimentului de plictiseală care domneşte vizionarea acestui film, sunt şi clipe, chiar dacă puţine, în care personajul care întruneşte în sine mai multe laturi, te face curios, te intrigă sau te revoltă. Viaţa lui Hoover este pictată în aceea a unui homosexual, sau cel puţin al unuia cu înclinaţii sexuale ciudate, un băiat al mamei, un nefericit care-şi revarsă frustrările interioare şi le canalizează într-o forţă nestăvilită de propulsie spre putere. În calea sa calcă peste cei care nu corespund standardelor sale, şantajează senatori şi preşedinţi americani şi duce o luptă permanentă cu congresul pentru a obţine şi mai multă putere.

Recomandarea mea este să nu vă pierdeţi două ore din viaţa vizionând această peliculă. Nu merită!

Share this: