Anul acesta, bac-ul s-a dovedit a fi o piatră de încercare nu doar pentru elevi dar şi pentru universităţi. Atât cele de stat cât şi private, acestea se văd nevoite să-şi reducă cheltuielile.

 După ce, timp de mulţi ani de zile, a merge la facultate era o condiţie de la sine înţeleasă, pentru fiecare elev, eminent sau nu, astăzi, acest lucru pare să se schimbe. Fabricile de şomeri cu diploma şi de bani de-o potriva, universităţile, se văd fără obiectul muncii. Rectorii iniţiază planuri de austeritate, concediază profesori şi înfig bisturiul adânc în bugetele de cheltuieli diminuându-le la maxim. Ca măsură complementara încearcă să atragă cât mai mulţi din puţinii absolvenţi de bac din anul acesta. Reduc taxele de înscriere şi chiar merg până într-acolo încât una din universităţile din Iaşi acceptă studenţi fără diplomă de bacalaureat. Oare ce mai urmează? Probabil în curând vom avea medici fără rezidenţiat sau specializare, farmacişti corigenţi la chimie sau contabili care nu ştiu să socotească.

 Vina a ce se întâmplă astăzi este împărţită. De vină sunt elevii care nu învaţă, profesorii care nu-şi dau interesul la ore, părinţii care nu se interesează de soarta odraslelor şi nu în ultimul rând Ministerul Educaţiei, minister care în ultimii douăzeci de ani, odată cu perindarea prin fotoliu a unui nou ministru, a schimbat regulile jocului sub motivaţia “reformei în învăţământ”.

 În egală măsură sunt vinovate şi universităţile. Examenele de admitere aproape că au dispărut iar locurile la o specializare, locuri care în trecut erau în concordanţă cu nevoile societăţii peste patru sau cinci ani, bazate pe statistici riguroase, s-au înmulţit mai abitir ca ciupercile după ploaie, cele cu taxa fiind, în mod firesc, mult mai numeroase decât cele bugetate. Pe lângă toate acestea nici calitatea actului educaţional nu mai exista. Studenţii copiază în neştire la examene şi profesorii se fac că nu-i văd. Considera a fi o inconştienţă să-i lase repetenţi şi să-i piardă, doar plătesc taxe de şcolarizare. Inconştienţă este însă ignoranţa lor. Îi trec examenele şi apoi licenţa. Astfel avem azi ziarişti agramaţi, absolvenţi de comunicare cu un vocabular de câteva sute de cuvinte, s.a.m.d.

 Deunăzi citeam într-un ziar online un articol scris de o tânără jurnalistă din Cluj, care titra pe prima pagină “UBB (n.red. Universitatea Babeş-Bolyai) ne plagiază pozele”. Cum oare este posibil aşa ceva? Când slova ţi-e slujba şi penelul unealta de lucru, limba română, cu al său vocabular şi gramatică, ar trebui să-ţi fie o a doua natură. Cu certitudine în anii de şcoală făcuţi, tânăra nu a aflat că numai operele ştiinţifice, doar textele, copiate şi publicate sub nume propriu reprezintă un plagiat. O fotografie poate fi copiată, poate fi utilizată, poate fi multiplicată, dar pentru numele celui de sus aceasta nu poate fi plagiată.

 Asta este societatea de azi. Toţi sunt cu studii superioare iar meseriile au fost date uitării. Nu mai sunt şcoli care să pregătească brutari sau mecanici, zugravi sau strungari dar nici interes din partea tinerilor nu mai este. Mirajul de a fi student, această nevoie creată artificial şi inoculată în mod obsesiv în mintea tinerilor, condusă de dorinţa de înavuţire a universitarilor, va avea un preţ mare. Mult prea mare ca să ni-l permitem.

Share this: