„Cum ar putea fi dl Duda acest ins fără de prihană, salvator mesianic născut din spuma mării, transparent, diafan, ethereal şi inalterabil etic precum roua dimineţii, când este lucru bine-ştiut că domnia sa a deţinut funcţii copios remunerate ca “amabassador-at-large” oferite de guvernarea Iliescu-Năstase?”, scrie dl.Vladimir Tismăneanu pe blogul lui. Cu tot respectul pe care-l port omului care a condamnat comunismul, sentimentele pe care le nutresc pentru domnia sa, în aceste momente, nu sunt dintre cele mai alese. Fireşte că dl.Tismăneanu, la fel ca oricine, este îndreptăţit la propria-i părere. Felul în care şi-o exprimă însă, cu atât de mult venin, te face să crezi că ar fi aproape o vendetă personală.
De îndată ce principele Radu şi-a anuaţat candidatura suntem martorii celei mai agresive şi jegoase campanii de denigrare şi jignire, campanie purtată de-o potrivă de susţinatorii partidului portocaliu precum şi de opozanţii lor. Principele Radu este primul canidat, din 89 încoace, la cursa pentru preşedinţia româniei care se “bucură” de atâta ură. Mă întrebam, de unde atâta aversiune faţă de el? E simplu. Din teamă. Din frică. Fiara încolţită atacă întotdeauna.
În ce mă priveşte nu pot decât să privesc cu admiraţie lansarea în cursa pentru Cotroceni a principelui. Mă bucur nespus că acea zonă a societăţii româneşti, zona intelectualităţii, care a stat prea mult în spate, îşi face curaj printr-un prim reprezentant al său şi se avântă în zona politicului. Fireşte că mârşăviile celor ce-şi simt pozitia şubrezită nu vor înceta. Ba mai mult, vor spori în volum şi intensitate. “Lăturile” pe care le vor arunca, după cum spunea in seara asta Cristoiu, vor fi din cele mai josnice. Dacă principele Radu le va înfrunta cu demnitate şi onoare până la final, cu siguranţă va avea votul meu. Le fel de convins sunt că mulţi dintre cei scârbiţi de clasa politică actuală, care au refuzat să mai voteze şi care reprezintă un procent semnificativ din populaţia cu drept de vot, vor putea fi coagulaţi în jurul unui candidat de ţinută aleasă.
Poftiti de comentati