9
Nov

Alb, anglo-saxon, protestant

   Scris de: Radu Cristea   in Talmeş-balmeş

Acronimul W.A.S.P. este abrevierea etnonimului socio-cultural White Anglo-Saxon Protestant originat în Statele Unite. Acest etnonim se regăseşte des utilizat de-a lungul istoriei recente atât în context cultural, sociologic dar mai cu seamă în cel politic. Potrivit celor ce ce cred în teorii conspiraţioniste, W.A.S.P. este, printre altele, condiţia necesară şi obligatorie ce trebuie îndeplinită de omul care ocupă cel mai înalt rang în statul de drept american, de către preşedinte. Pentru fiecare eveniment important ce a marcat istoria s-au găsit, de către unii şi care nu-s puţini, teorii opuse explicaţiilor oficiale, fie că a fost vorba despre Sfântul Graal, Illuminati, aselenizare sau societăţi secrete ce conduc din umbra lumea, toate acestea denotând fascinaţia omului, în general, pentru mister. Astfel de explicaţii, unele verosimile, altele puţin pertinente, au înconjurat şi asasinarea, în 1963, a celui de al 35-lea preşedinte american, John Fitzgerald Kenedy. Printre altele, unul din motivele asasinării sale, potrivit unor astfel de teorii, era tocmai lipsa originilor sale ca W.A.S.P. Preşedintele Kenedy era catolic. Datorită acestui fapt, spun unii conspiraţionişti, ar fi fost eliminat.

Iată că a fost ales cel de al 44-lea preşedinte al S.U.A. Nici el nu se încadrează în categoria W.A.S.P. , chiar de loc. Nu este nici alb, nici anglo-saxon. Nici nu s-a instalat la Casa Albă şi este deja cel mai păzit om de pe planetă. Alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte a pus Secret Service în alertă maximă. Potrivit unor presupuşi specialişti în securitate, citaţi de posturi de televiziune şi presă, nici unul dintre preşedinţii americani de până acum nu ar fi fost într-un pericol mai mare. Fără a fi încă cunoscute rezultalele alegerilor, Secret Service a decis că Barack Obama trebuie pazit ca şi cum ar fi preşedinte, lucru ce s-a remarcat chiar in noaptea discursului de la Chicago. Aceiaşi specialişti susţin că “Barack Obama este preşedintele cu cea mai mare posibilitate să fie asasinat“.

Dacă o astfel de ameninţare există, ea nu are nici o legătură cu Înţelepţii Sionului, Illuminati, Francmasoni ori altă organizaţie care, spun conspiraţioniştii, ar conduce lumea din umbră. FBI a anunţat că monitorizează, împreună cu Secret Service, activităţile a 487 de grupări rasiste din Statele Unite. Personalităţile scenei politice mondiale au fost din totdeauna ţinta atentatelor. Ku Klux Klan, care susţine superioritatea rasei albe şi îşi exprimă adesea cu violenţă atitudinea de antisemitism, anticatolicism, homofobie, etc., este una din organizaţiile monitorizate atent de către serviciile americane. Atentatorii au fost, de multe ori, persoane ce au acţionat pe cont propriu. Nu puţini dintre aceştia aveau mintea rătăcită, erau manipulaţi sau învrăjbiţi de sentimente personale. Pericolul adevărat pentru preşedintele Obama este acesta şi nicidecum vre-o organizaţie misterioasă, tainică şi enigmatică.

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter
Articolul a fost scris on Sunday, November 9th, 2008 at 11:47 si este arhivat in Talmeş-balmeş. Puteti urmai raspunsurile prin RSS 2.0 feed. Puteti raspunde, sau trackback catre site-ul dvs..

Poftiti de comentati

Nume (*)
Mail (musai, oricum nu se publica) (*)
Website (daca aveti)
Textul dvs.
*