Înfăptuirea binelui, în orice forma a sa, e antipodul contextului existenţial prezent al multora dintre semenii noştri. Predispoziţia multora este de ignorare a celor mai de bază simţuri morale, de (in)conştientizare a nevoilor celor din jur. Ba chiar orecum astfel de atitudini ostile bunătăţii pe care ar trebui sa o avem, sunt susţinute de dibace proverbe născocite a-ţi alina mustrarea conştiinţei, de a-ţi da tihnă, pace, convingîndu-te singur că aşa e mai bine.  “Dai un deget, îţi ia toată mâna”, “Fă bine şi aşteaptă rău”, “Ai, dai, n-ai”. Lista ar putea continua cu multe alte exemple.  Şi totuşi, de unde atât de multă frică, îndoială sau aş numi-o chiar aversiune faţă de una dintre cele mai simple şi la îndemnă dintre faptele bune, ajutorarea aproapelui.  Când spun aproape îmi închipui pe acela care are nevoie de ajutorul meu, precum in pilda bunului Samarinean.  Însă a nu-ţi ajuta aproapele nici nu este ticăloşia ticăloşiilor, a pretinde ceva în schimbul ajutorului dat sau a pretinde ca ţi se datoreaza ceva, este cea mai josnică nemernicie, cea mai mare mârşăvie.

Facerea de bine e o sarcină grea şi nu la îndemâna oricui. Răul de înfăptuit îţi este uşor, oricând şi oricui. Dacă binele îl poţi realiza în felurite moduri, răul îl poţi face în de zeci de ori mai multe feluri. Acţiunile omului modern, acaparat şi constrâns de vremelnicele greutăţi ale vieţii, desfid cele mai elementare, simple şi de bază simţăminte morale.

Provocarea răului mai are o formă binecunoscută multora. Strămoşii noştri latini spuneau Să nu te bucuri de răul altuia. Însăşi o astfel de manifestare, de atitudine faţă de cei din jur este un rău pe care, fie prin gândire, fie prin glăsuirea lui raspicată, este foarte uşor a-l săvârşi. Spurcăciunea acestei forme a răului este completată, precum un tort de ciareaşa-i din vârf, de unirea sa cu antipodul laudei, cu ea, bârfa.

Bârfa, cuvintele grele rostite pe seama cuiva, nedreptatea de a acuza fără ca acuzatul să se poată apăra, este cea mai josnică dintre josniciile fiinţei umane. Bârfa atacă precum un câine turbat şi rabia pe care o împrăştie nu se face simţită decât atunci când victima ce i-a căzut in gheare nu mai are nici o scăpare. Mrejele ei înconjoară chintesenţa umană, sugrumându-i sufletul în încercarea de a-l distruge social, moral şi spiritual. La fel ca orice alta formă a răului, bârfa e săvârşită în taină, pe ascunziş: îţi spun doar ţie da sa nu-i spui ca ţi-am spus. Precum un cancer ea este împărtăşită fără zgârcenie celor din jur. Originează din cele mai hidoase trăiri: invidie, ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, ranchiună. Este arma absolută nevolnicului.

Răul poate să-l facă oricine. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite. -N. Steinhardt

Share this: